Actualitate

Chestionare de evaluare a satisfacției pacientului la spitalele din subordinea Primăriei Craiova

Pacienții care sunt internați în spitalele ce aparțin de Primăria Craiova, din punct de vedere administrativ, vor avea posibilitatea să completeze un chestionar prin care să evalueze condițiile de spitalizare și gradul de implicare al personalului medical.
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a precizat, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc luni, că salariile personalului medical au fost aduse la un nivel foarte bun, motiv pentru care atât medicii cât și asistentele sau infirmierele ar trebui „să își facă datoria la cel mai înalt standard”.
Chestionarul pe care pacientul îl va avea la dispoziție începând cu această lună va avea un cuvânt de spus în privința evaluării medicilor și a managerului unității sanitare.
„Am susținut această creștere a salariilor, la vremea potrivită, iar acum a venit momentul să solicităm să își facă datoria la cel mai înalt standard. Am avut cazuri de persaone internate în spital, de-a lungul acestei perioade și nu au fost doar cuvinte de laudă la adresa personalului, din păcate. Din acest motiv, am luat decizia ca din luna februarie, anul acesta, pacienții să completeze acest chestionar, să testăm practic satisfacția pacientului”, a explicat Vasilescu.
Întrebările fac referire la condițiile de cazare, ambient, la serviciul de hrană, la curățenia din salon, la conduita și gradul de implicare a personalului medical, la situații privind cumpărarea sau nu de medicamente sau obiecte sanitare, existând și rubrică pentru sugestii privind îmbunătățirea lucrurilor.
Dacă un pacient spune că nu este mulțumit de medic, asistent sau infirmieră, va trebui să și explice ce problemă a existat.
Vasilescu a mai spus că aceste chestionare sunt anonime și că la căsuța în care vor fi depuse are acces doar reprezentantul Primăriei Craiova în Consiliul de Administrație al spitalului.
Cele trei spitale din subordinea Primăriei Craiova sunt: „Filantropia”, „Victor Babeș” și „Neuropsihiatrie”.