Actualitate

Având la îndemână concluziile specialiștilor din energie, Tăriceanu îl pune la punct pe Teodorovici!

S-a constatat pe timpul guvernărilor, începând din anii ’90, până în zilele actuale, că miniștri de finanțe din fiecare guvern, se împăunează ca fiind stăpânii banilor. Lăsând să se înțeleagă că sunt mari cunoscători a tot ce se întâmplă în fiecare domeniu economic, au acționat și încearcă să acționeze, încă, după cum îi duce mintea, însă pretinzând că știu ce vorbesc. Recent, Eugen Teodorovici, actualul ministru de finanțe, „și-a băgat nasu’ unde nu i-a fiert oala”, dar s-a ars! Având la îndemână concluziile specialiștilor din energie, în cazul de față, Sorinel Boza, Președintele Directoratului CEO, și Constantin Bălășoiu, membru în directoratul CEO, oameni care cunosc problemele din domeniul energiei, Tăriceanu l-a adus la realitate pe visătorul ministru al finanțelor. În cea de-a doua parte a articolului, reproducem precizarea lui Constantin Bălășoiu, în legătură cu OUG 114, ieri prezentând poziția generalului de la CEO, Sorinel Boza, privind costurile minime ale OUG 114, comparativ cu costurile-mamut, cauzate de emisiile de noxe.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, îi transmite ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, să îşi ţină pentru el părerile legate de Ministerul Energiei.

„Am văzut că domnul Teodorovici a făcut niște comentarii în legătură cu OUG 114. Am ceva de spus. Îi dau un sfat domnului Teodorovici să își țină părerile pentru el în ceea ce privește Ministerul Energiei, pentru că nu cunoaște cum funcționează. Nu cred că are suficiente date ca să știe cum funcționează Ministerul Energiei care este condus de un liberal. Între mine, noi de la ALDE, și domnul Teodorovici este o diferență de viziune și de abordare. El are o abordare socialistă, etatistă, noi avem o abordare liberală și care este specifică economiei de piață. Noi nu credem în instrumente de control pentru că piața știe să își găsească soluțiile pentru a scăpa de aceste constrângeri. Constrângerile însă pot să facă foarte mult rău. De ce? Pentru că riscă să creeze distorsiune în piață, să inducă temeri, justificare sau nu, dar asta este în politică și nu numai. Noi lucrăm nu numai cu realități, lucrăm și cu percepții. Deci riscă ca aceste măsuri care sigur au plecat de la un obiectiv foarte corect, riscă să creeze și efecte colaterale care, în mod normal, dacă le constatăm trebuie să încercăm să le atenuăm sau să le anihilăm. Sigur că de la ceea ce s-a dorit inițial au apărut o serie de efecte colaterale pe care în discuțiile pe care le-am avut cu industria din zona energiei, în această săptămână, le-am sesizat și am discutat și cu prim-ministrul doamna Dăncilă care ne-a spus că și dumneai această taxă de 2% pentru companiile din energie i se pare că va avea efecte defavorabile pentru că riscă să îndepărteze sau să amâne foarte multe investiții”, a spus Tăriceanu sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Sinaia.

Replica liderului ALDE vine după ce Eugen Teodorovici a sugerat că Tăriceanu s-a grăbit când a anunţat anularea taxei aplicate companiilor din energie.

După ce șeful Senatului a spus că taxa de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din energie ar putea fi eliminată, ministrul finanțelor spune că cei care speră ca OUG 114 va fi modificată „să nu mai spere, pentru că speră degeaba”.

„Nu trebuie să pornim de la ideea că trebuie să fie modificată. Dacă va fi un motiv să aducă un plus pentru români cu siguranţă suntem deschişi la orice fel de propunere, dar până atunci cei care speră să nu mai spere, pentru că speră degeaba”, a spus Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor, referindu-se la actul normativ care a introdus mai multe taxe noi la sfârșitul anului trecut.

ENERGIE PENTRU VIITOR SAU TAXE PENTRU ASTĂZI? / CONSTANTIN BĂLĂŞOIU, MEMBRU DIRECTORAT CE OLTENIA:”OUG 114/2018 are efect asupra societăţii noastre, însă nu la fel de puternic precum costurile cu certificate de CO2 „

OUG 114/2018 are impact asupra Complexului Energetic Oltenia, însă acesta nu este la fel de puternic precum costurile cu certificatele de CO2, susţine, Constantin Bălăşoiu, membru al Directoratului CE Oltenia.

Domnul Bălăşoiu a precizat, ieri: „OUG 114/2018 are impact asupra companiei noastre, el nu este atât de mare faţă de costul certificatelor de CO2, dar voi aduce în discuţie modalitatea în care Ordinul ANRE, care vine să transpună prevederile ordonanţei, creează baza de calcul. Evident că, dacă aproximativ 40% din cifra noastră de afaceri se duce pe costul certificatelor de CO2, această taxă de 2%, tot pe cifra de afaceri, impusă prin ordonanţă, nu face decât să suprataxeze societatea, (peste costurile cu certificatele), toate aceste costuri intrând în costul, şi evident, în preţul megawattului (MW). Noi am transmis aceste aspecte şi către Autoritatea Naţională pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE)”.

O problemă mult mai mare, poate, decât taxa de 2% pe cifra de afaceri, o reprezintă clarificarea modalităţii de aplicare a celor 35 de procente asupra fondului de rezervă, este de părere reprezentantul CE Oltenia.

Totodată, o altă problemă este taxarea utilizării resurselor minerale, care aduce, la rândul său, costuri în plus pentru societăţile care activează în această ramură a sectorului, aceste sume adăugându-se celor enunţate anterior, susţine Constantin Bălăşoiu.

„Practic, răspunsul nostru este următorul: OUG 114/2018 are impact asupra companiei noastre, dar sperăm ca procentul de 2% să se aplice asupra cifrei de afaceri a companiei din care se scad cheltuielile cu CO2 (pentru că nu o să plătim 2% şi la aceste cheltuieli). În costul unui MW intră şi certificatele de CO2, deci este evident că 2% se aplică, în situaţia aceasta, peste cei 40% din cifra de afaceri, care reprezintă costurile cu CO2. În ceea ce priveşte acel procent de 35% din alte rezerve, considerăm că el trebuie să fie lămurit din punct de vedere al aplicabilităţii”, a spus reprezentantul CE Oltenia.

Domnia sa a vorbit şi despre investiţiile pe care Complexul le are în vedere, menţionând că au în plan investiţii în vederea reducerii emisiilor de carbon: „În ceea ce priveşte tehnologiile CCS (Carbon Capture and Storage), tehnologiile, la nivel european, nu sunt, încă, mature. Am văzut doar câteva tentative care nu sunt relevante. Facem eforturi mari în reducerea emisiilor de CO2, astfel că avem un program de reducere a emisiilor de carbon, cu circa 20% într-un termen de un an şi jumătate. Investiţiile sunt pentru modernizarea circuitelor regenerabile. Am făcut câteva aplicaţii, în acest sens, şi suntem în discuţii avansate cu autorităţile care administrează aceste fonduri. Noi am avut un proiect pilot de acest tip, dar ar putea fi realizat în cazul în care certificatele de CO2 ar fi peste 60 de euro (undeva la 60-80 de euro)”.Complexul Energetic OLTENIA se află pe mâni bune. Specialiștii din conducere știu ce au de făcut. Diferența dintre starea gravă în care s-a aflat CEO în urmă cu câțiva ani, și starea de sustenabilitate în care se află, este vizibilă. Conducerii CEO îi trebuie doar liniște, pentru a lucra cu profesionalism. Având la îndemână un buget creat de investiții, de 590 de milioane lei, vor fi investiții care vor conduce implicit la îmbunătățirea condițiilor de muncă, la securitatea muncii și nu în ultimul rând, la sporirea eficienței de producție energetică.