Autorul înfiorătoarei crime din Slătioara a fost prins
Autorul teribilei crime din Slătioara a fost prins. Este vorba de un bărbat de 70 de ani care și-a decapitat victima, un bărbat de 50 de ani, căruia cel bănuit i-a tăiat și o mână.
Odioasa crimă s-a petrecut în spatele unei societăți comerciale din comuna Slătioara, acolo unde a ajuns și o echipă complexă de cercetare, formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, dar și un procuror criminalist.
În scurt timp, oamenii legii au dat de urma persoanei bănuite de comiterea faptei. Este vorba de un bărbat de 70 de ani, din localitate.
„În urma activităților investigativ-operative, o echipă complexă de cercetare, formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, sub coordonarea procurorului criminalist, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au identificat un bărbat, în vârstă de 70 de ani, din comuna Slătioara, bănuit de comiterea faptei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, agentul principal Claudiu Șerban.
În prezent, bărbatul se află în custodia polițiștilor, iar cercetările sunt continuate în vederea documentării activității infracționale și dispunerii măsurilor legale.