Arestat pentru tentativă de omor după ce a lovit o persoană în cap cu un par într-o parcare, iar apoi a fugit

Incidentul s-a petrecut miercuri seara, 7 iulie, în Râmnicu Vâlcea. Agresorul a fost arestat preventiv vineri, 9 iulie.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au deschis o anchetă în data de 8 iulie când s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană acuzată de tentativă de omor.
Cum agresorul s-a ascuns după comiterea faptei, anchetatorii au decis să fie reţinut în noaptea de joi spre vineri, pentru ca în cursul zilei să fie prezentat instanţei de judecată pentru a fi arestat. Se pare că între cele două persoane implicate în incident există un conflict mai vechi. Miercuri, agresorul şi-a văzut victima într-o parcare din cel mai mare cartier al municipiului Râmnicu Vâlcea. A parcat maşina în care se afla, şi cu un par asupra lui s-a îndreptat spre victimă pe care a lovit-o cu violenţă în cap, cauzându-i leziuni menite să-i pună viaţa în pericol. Apoi s-a urcat în maşină şi a fugit de la faţa locului.
Martorii şocaţi de cele întâmplate au sunat imediat la 112. Victima a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea. Iniţial, poliţiştii au deschis un dosar pentru loviri şi alte violenţe, apoi, când au aflat verdictul medicilor au schimbat încadrarea juridică în tentativă de omor.
Agresorul a fost identificat, găsit şi reţinut, la mai bine de 24 de ore de la comiterea faptei.
Procurorii confirmă că acesta a încercat să scape de urmările faptelor sale: „În data de 9 iulie, faţă de acelaşi inculpat, care se sustrăsese urmăririi penale, după identificarea sa de către organele de urmărire penală, s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi, din cadrul Tribunalului Vâlcea, cu propunere de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile”.
Judecătorul a fost de acord cu propunerea de arestare preventivă, motiv pentru care agresorul fost trimis în Centrul de Arest Preventiv al IPJ Vâlcea.
Aceeaşi sursă a oferit amănunte şi despre cum s-a produs agresiunea: „Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în seara de 7 iulie, în jurul orei 19:30, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea – cartier Ostroveni, între inculpatul CCŞ şi persoana vătămată MPC a avut loc un conflict spontan, context în care cel dintâi, folosind o bâtă de lemn, a aplicat celuilalt o lovitură în zona capului”.
În urma loviturii, victima s-a ales cu fractură craniană cu înfundare şi hemoragie, leziuni care i-au pus în primejdie viaţa, precizează anchetatorii.
De pe portalul instanţelor de judecată am aflat numele agresorului: Ciornei Cristiano Ştefi.
Cercetările au fost efectuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Vâlcea şi vor continua pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.