Actualitate

Anchetă penală pentru o construcţie ridicată de CFR în apropierea Coloanei Infinitului

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu efectuează cercetări într-un dosar penal privind construirea fără autorizaţie de către CFR a unei împrejmuiri din metal pentru a împiedica traversarea linilor ferate de către cetăţenii.
„Poliţiştii locali au constatat că lucrarea executată se află în zona de protecţie a Coloanei fără de Sfârşit, iar pentru realizarea acesteia era nevoie de obţinerea unei autorizaţii de la Ministerul Culturii. În cauză, poliţiştii locali au întocmit un dosar penal de constatare a infracţiunii, pentru că potrivit legii, executarea de lucrări de construire fără autorizaţie în zone protejate constituie infracţiune”, a spus Mirela Stamate, şef al al Biroului Protecţia Mediului şi Disciplină în Construcţii de la Poliţia Locală Târgu-Jiu.

Zece dosare penale

Zece sesizări penale au fost întocmite de către poliţiştii locali din municipiul Târgu-Jiu, în anii 2018 şi 2019, cu privire la executarea de construcţii sau lucrări de renovare, fără autorizaţie, în apropierea monumentelor istorice. În acest an, un patron care deţine o sală de jocuri de noroc pe Calea Eroilor, din zona centrală a oraşului Târgu Jiu, s-a ales cu dosar penal pentru că a efectuat o serie de lucrări de renovare fără autorizaţie.

Sursa: http://ziare.eclub.ro