Actualitate

Aleea Plopilor, în reabilitare

Una dintre principalele lucrări care au băgat Aleea Plopilor din Tg.-Jiu în renovare aproape totală de către primarul Marcel Romanescu a fost înlocuirea țevii de apă potabilă a cartierului, care, pe lângă faptul că prezenta o coroziune avansată, nici nu mai făcea față cerințelor, întrucât cererea aproape că s-a dublat față de începutul anilor ’70, când a fost proiectată, iar numărul de consumatori era mult mai mic.
Așa arată fosta țeavă de apă potabilă din cartierul Plopilor!!!
Astăzi s-a făcut cuplarea cu noua rețea de apă potabilă prevăzută în proiectul de modernizare al cartierului. Cetățenii au fost anunțați prin canalele social-media, așa cum prevede legea, pentru oprirea apei în cele câteva ore din perioada lucrării de cuplare.
Există disconfort, scuze cetățenilor, dar lucrările se desfășoară în ritmul prevăzut.
”, anunța, pe pagina sa de socializare, primarul Marcel Romanescu.