A încetat greva japoneză la hidrocentrala Porţile de Fier
Sindicatul Porţile de Fier anunţă încetarea grevei japoneze declanşate în urmă cu o săptămână la hidrocentrala Porţile de Fier I. Sindicaliştii spun că vor avea o întâlnire cu ministrul Economiei, de la care speră că vor găsi rezolvarea problemelor.
„În urma discuţiilor telefonice purtate cu Ministrul Economiei, Virgil Popescu, de către preşedintele Cristinel Popescu, Sindicatul Porţile de Fier a decis încetarea grevei japoneze şi a oricăror acţiuni de protest în vederea pregătirii întâlnirii cu domnul ministru. Având în vedere totala deschidere pentru dialog, dar mai ales pentru un real sprijin, manifestat de domnul ministru Virgil Popescu, preşedintele Sindicatului Porţile de Fier, va transmite acestuia o informare cu problemele actuale, în principal cele urgente, precum şi un set de propuneri, pentru a fi studiate de domnul ministru şi programarea unei întâlniri, cel mai probabil în cursul săptămânii următoare”, se arată într-un comunicat de presă al Sindicatului Porţile de Fier.
Alături de angajaţii de la barajul Porţile de Fier I s-au alăturat protestului şi alte 4 secţii ale Hidroserv, Curtea de Argeş, Cluj, Sebeş şi Râmnicu Vâlcea. Sindicaliştii spun că de comun acord au hotărât încetarea acţiunii şi începerea de urgenţă a discuţiilor pentru găsirea soluţiilor de rezolvare a problemelor, atât în folosul sectorului hidroenergetic, dar şi a salariaţilor pe care îi reprezintă.
„Fără nicio o exagerare, având în vedere condiţiile de muncă în care lucrează salariaţii Hidroserv, dar şi al nivelului foarte redus al salarizării, practic aproape de minimul pe economie, a modului total lipsit de respect în care sunt trataţi de conducerea executivă de la Bucureşti, îi putem numi „Cenuşăreasa” sistemului de salarizare din România”, spune Cristinel Popescu, preşedintele Sindicatului Porţile de Fier.
În data de 4 noiembrie, peste 200 de angajaţi de la barajul Porţile de Fier au intrat în grevă japoneză. Protestatarii au vrut să tragă un semnal de alarmă asupra stării precare a instalaţiilor hidroenergetice şi a modului cum sunt trataţi salariaţii.
Sursa: http://ziare.eclub.ro/