A fost aprobat bugetul propriu general al județului Gorj pe anul 2024
Cea mai recentă ședință extraordinară a Consiliului Județean Gorj, condusă de către președintele CJ Gorj Cosmin Popescu, a avut pe ordinea de zi și aprobarea bugetului propriu general al județului Gorj pe anul 2024.
Astfel, s-a primit undă verde pentru venituri, în sumă de 779.091,46 mii lei și cheltuieli în sumă de 856.337,20 mii lei.
Bugetul propriu general consolidat al județului Gorj pe anul 2024, la partea de venituri, este în sumă de 756.643,03 mii lei, iar la partea de cheltuieli este în sumă de 833.888,77 mii lei, transferurile între bugete fiind în sumă de 22.448,43 mii lei, conform anexei nr. 1.
S-a aprobat repartizarea excedentului înregistrat la 31.12.2023, conform anexei nr. 2, precum și bugetul local al județului Gorj pe anul 2024, la partea de venituri, în sumă de 506.696,30 mii lei, din care: veniturile secțiunii de funcționare în sumă de 222.086,80 mii lei și veniturile secțiunii de dezvoltare în sumă de 284.609,50 mii lei, conform anexei nr. 3.
S-a avizat favorabil bugetul local al județului Gorj pe anul 2024, la partea de cheltuieli, în sumă de 583.942,04 mii lei, din care: cheltuielile secțiunii de funcționare în sumă de mii 222.086,80 mii lei și cheltuielile secțiunii de dezvoltare în sumă de 361.855,24 mii lei, conform anexei nr. 4.
S-a aprobat bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii pe anul 2024, la partea de venituri, în sumă de 272.338,05 mii lei, din care: veniturile secțiunii de funcționare în sumă de 270.466,70 mii lei și veniturile secțiunii de dezvoltare în 4 sumă de 1.871,35 mii lei, conform anexei nr. 5.
S-a aprobat bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii pe anul 2024, la partea de cheltuieli, în sumă de 272.338,05, din care: cheltuielile secțiunii de funcționare în sumă de 270.466,70 mii lei și cheltuielile secțiunii de dezvoltare în sumă de 1.871,35 mii lei, conform anexei nr. 6, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
S-a aprobat bugetul fondurilor externe nerambursabile pe anul 2024, la partea de venituri în sumă de 57,11 mii lei – venituri aferente secțiunii de dezvoltare, precum și bugetul fondurilor externe nerambursabile pe anul 2024, la partea de cheltuieli în sumă de 57,11 mii lei – cheltuieli aferente secțiunii de dezvoltare, conform anexei nr. 7.
Așadar, o gură de oxigen: bani în plus pentru funcționare și dezvoltare.
