Conflicte

Ludovic Orban a depus plângere la Parchetul General împotriva premierului Dăncilă pentru înaltă trădare

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi, la Iaşi, că a depus, în „calitate de cetăţean al României”, o sesizare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind anumite fapte săvârşite de prim-ministrul Viorica Dăncilă şi liderul PSD, Liviu Dragnea.
Liderul liberal a precizat că aceste fapte sunt legate de „pregătirea, adoptarea, aducerea la cunoştinţa opiniei publice şi tot ce s-a întamplat după” adoptarea de către Guvern a memorandumului privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.
„Am depus o sesizare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind anumite fapte făcute de Viorica Dăncilă dar şi de preşedintele PSD Liviu Dragnea legate de pregătirea, adoptarea, aducerea la cunoştinţa opiniei publice şi de tot ceea ce s-a întâmplat ulterior cu memorandumul. Această sesizare este depusă de mine, Ludovic Orban, în calitate de cetăţean al României şi am făcut acest demers pentru că am considerat o obligaţie morală pentru mine. Niciodată nu am acceptat să închid ochii, să tac, să fiu pasiv atunci când am sesizat lucruri grave care afectează interesele fundamentale ale României”, a declarat Ludovic Orban.
El s-a arătat îngrijorat că România îşi poate distruge „orice urmă de credibilitate pe plan extern”.
„Ceea ce se întâmplă de o bună bucată de vreme riscă să distrugă orice urmă de credibilitate a României pe plan extern, riscă să dinamiteze punţi care au fost construite în zeci de ani în România şi alte ţări. De asemenea, riscă să pună în pericol interese fundamentale ale României, care sunt puse ca la tarabă, ca la talcioc, de Dragnea şi de acoliţii lui pentru diferite interese de natură personală. Asta e firea mea, nu am putut să stau pasiv şi să mă fac că nu văd cum România este făcută praf de un clan de pigmei obişnuiţi să se joace cu lopăţica în nisip pe malul lacului Belina”, a spus Ludovic Orban.
Liderul PNL a spus, totodată, că a depus această sesizare întrucât a considerat necesar „ca cineva să cerceteze aceste fapte”.
„Eu nu am calitatea, nu sunt eu procuror, nu eu hotărăsc dacă cineva este sau nu este vinovat. Pe de altă parte, este vorba despre nişte fapte care pot să ridice temeinice semne de întrebare privitoare la încadrarea acestor fapte ca posibile infracţiuni. De exemplu, difuzarea de informaţii cu caracter nesecret, nepublice, care nu sunt destinate publicităţii. De exemplu, uzurparea de funcţii. De exemplu, refuzul de informare a preşedintelui sau ascunderea de informaţii către preşedinte, informaţii privitoare la decizii care pot să afecteze interesele statului român. Este vorba de nişte lucruri care s-au întâmplat în mod cert. Eu nu cunosc conţinutul acestui memorandum, nu cunosc în detaliu, decât din surse deschise, din surse publice ceea ce s-a întâmplat. Pe de altă parte, mie îmi este evident că nu pot să accept ca un clan certat cu legea, cu bunul simţ, certat cu democraţia, certat cu interesele fundamentale ale României să dinamiteze relaţiile externe ale României, să facă praf imaginea publică a ţării şi să pună înaintea intereselor generale ale României interesele lor private”, a subliniat Ludovic Orban.
În context, liderul liberal a precizat că este „unul dintre cei mai mari susţinătorii parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii” şi a relaţiilor cu Israelul.
„Am fost, sunt şi voi fi unul dintre cei mai mari susţinători ai parteneriatului strategic cu SUA. Am fost, sunt şi voi fi un susţinător al unor relaţii cât se poate de strânse cu statul Israel. Pe de altă parte, am fost, sunt şi voi fi un susţinător al poziţiei României de stat european, de stat care îşi respectă în mod responsabil şi loial toate obligaţiile asumate prin statutul de membru al UE. Sesizarea care am depus-o nu are legătură pe fond cu subiectul în cauză, ci ceea ce au făcut Viorica Dăncilă şi Liviu Dragnea referitor la acesta”, a declarat Ludovic Orban.
În opinia sa, este necesar să fie cercetate toate acţiunile care au fost premergătoare adoptării memorandumului, cele legate de adoptarea acestuia şi conţinutul documentului, precum şi de aducerea la cunoştinţa opiniei publice a acestuia.
„Există şi această ipoteză în spaţiul public, că au existat două memorandumuri. Unul care s-a discutat şi unul care a fost modificat. Sunt lucruri care trebuie clarificate, lucruri care, în opinia mea, trebuie să fie cercetate de cineva care are calitatea de a avea acces la toate aceste informaţii şi să ia decizia dacă există sau nu vreo vinovăţie”, a spus Orban.
El a precizat, răspunzând unei întrebări din partea presei, că „există şi o referire la înaltă trădare, dar elementele cele mai importante pe care le-am sesizat sunt legate de trei fapte care pot fi considerate a fi infracţiuni”.
„Legea răspunderii ministeriale – refuzul sau nepunerea la dispoziţia preşedintelui a unor informaţii legate de decizii care pot să aducă atingere intereselor statului. Vă aduc aminte, preşedintele nu a fost informat despre acest memorandum, (…). Constituţia şi Legea au fost încălcate în picioare. Preşedintele nu a fost informat de acest subiect, iar în spaţiul public s-a prezentat decizia ca şi când ar fi fost luată decizia respectivă. De asemenea, chestiunea legată de uzurpare de funcţii. E posibil să existe uzurpare a funcţiei, deoarece Curtea Constituţională decide că preşedintele este cel care conduce politica externă şi că guvernul are mai degrabă un rol tehnic de aplicare a politicii externe, nicidecum de stabilire a politicii externe fără consultarea preşedintelui”, a spus Orban.