Ediția a II-a a Festivalului de Artă „Film în sat”
A sosit momentul mult așteptat: se dă startul celei de-a doua ediții a evenimentului special «Film în sat».
Începând de astăzi, 1 august, și până pe 6 august, veți putea descoperi cultura și arta contemporană într-un mod unic și autentic, în inima comunei Peștișani (Gorj), locul natal al marelui Brâncuși.
Doresc să le mulțumesc actorului Toma Cuzin și lui Cosmin Pigui, primarul comunei Peștișani, pentru implicarea lor deosebită și pentru inspirația adusă în crearea acestui minunat festival care reprezintă mai mult decât o simplă serie de evenimente culturale.
«Film în sat» este o călătorie fascinantă în universul filmului românesc și moldovenesc, o experiență plină de emoție prin spectacolele de teatru și o explozie de momente muzicale susținute de artiști talentați.
Să ne bucurăm, așadar, de această inițiativă valoroasă dedicată dezvoltării creativității și inspirației în rândul tinerilor și adulților din mediul rural.
Vă așteptăm cu inima deschisă să vă alăturați comunității care împletește tradiția cu modernismul, într-un loc în care visele prind contur prin artă.
Împreună putem face ca această a doua ediție a festivalului «Film în sat» să devină una memorabilă”, a postat, pe pagina sa de socializare, Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.