Sportul, tineretul și ferocitatea capitalismului

Nu aș dori să înțeleagă cititorii că aș fi un nostalgic al „epocii de aur”, ba dimpotrivă, dar mă simt adesea nevoit să fac referire în trecut, pentru a găsi totuși o explicație atunci când rămânem perplecși în fața unei situații, pentru noi, încă de neînțeles. Deseori ne punem întrebările: „ce se întâmplă?”, „de ce așa?”, „cum e posibil?”, sau folosim exclamațiile: „e incredibil!, „nu se poate!”, ”nu poate fi adevărat!”, „e de neconceput!, „este strigător la cer!”, sau multe alte întrebări și exclamații de acest gen, atunci când ne aflăm în fața unor situații de neimaginat. În acea perioadă „de tristă amintire”, nu era posibil ca o echipă de Cupa Campionilor, cum a fost cazul Unirii Urziceni, care a adus fotbalului românesc zestre nu mai puțin de opt puncte la o singură participare în Champions League, să retrogradeze din cauza imposibilității de a-și menține lotul de jucători. Sau, mai grav, de a fi pur și simplu desființată ca și club profesionist doar pentru că nu a fost posibil să-și întocmească dosarul de licențiere. Bineînțeles, tot din cauza banilor. Sau vicecampioana României, tot în acel an, să pățească aceeași dramă a licențierii. Sau, multe alte asemenea cazuri și ciudățenii, încât marile orașe ale României au rămas fără echipe de fotbal, cel puțin pentru o perioadă de timp.  Ce să mai spun de CFR Cluj, care își tot anunță insolvența, ori de căte ori devine campioană …
Nu, nu suntem pregătiți să înțelegem aceste lucruri, după cum nu suntem pregătiți a înțelege cum a fost posibil ca zeci de mii de mineri să rămână pe drumuri, la fel și energeticienii, la fel și petroliștii… Cum a fost posibil ca, numai de la IMGB București, circa 100 000 de oameni să rămână fără serviciu și atâtea mii și mii de cazuri de întreprinderi falimentate care, din păcate, vor continua. O să argumenteze careva, din generația mai tânără, că nu înțeleg eu sau alții ca mine, care am trăit și în acele vremuri, dar situația este explicabilă. Adică, ar argumenta mai tânărul meu interlocutor, că așa e în capitalism. Rezistă cine poate, adică cel ce este pregătit din toate punctele de vedere, inclusiv acela financiar. Adică degeaba ești tehnic, pregătit, ai toate calitățile necesare obținerii unei performanțe – dacă nu ai bani, pici și rămâne cel slab pregătit dar, în schimb, are bani! Sau degeaba ești inteligent, muncitor, îți dai interesul din tot sufletul, faci tot ceea ce este posibil omenește să faci carieră, nu ai cum, că nu ai bani! În schimb, drumul ascensiunii îi este destul de facil celui prost, dar bazat! Aici își află o găselniță tânăra generație care, din păcate, lasă mult, prea mult de dorit la capitolul școală. Din aceste motive pretinde tânărul de lângă mine că nu are nici un sens să se streseze prea mult cu cartea. Precum el, și eu am înțeles ce se întâmplă, dar precum el, totuși nu pricep! Nu prea am înțeles cum de am rămas fără tezaur, așa că nu prea am cum să înțeleg cum am rămas fără zăcăminte, păduri, terenuri agricole, mari societăți, cum am rămas fără tinerii români, care nici ei nu înțeleg de ce și-au părăsit familiile și țara…