Cresc nemulțumirile pesediștilor față de ministrul Năsui
Deși ministrul Economiei este ridicat în slăvi de actualii guvernanți și, bine-nțeles, de către colegii de partid, realitatea este sensibil diferită de imaginea propagandei de partid, lucru pe care l-au sesizat inclusiv pesediștii gorjeni. Astfel, chiar și calmul senator Cristinel Rujan a răbufnit pe pagina sa de socializare la adresa ministrului Năsui și a guvernului din care face parte acesta:
„Nu este suficient că pandemia pune la pământ o mulțime de afaceri în România, că mai vine și guvernarea de dreapta și pune umărul la îngenuncherea IMM-urilor. Pentru că asta înseamnă ritmul «accelerat» actual – de numai 2 contracte pe zi – în care ministerul condus de domnul Năsui semnează contractele pentru cele 13.500 de dosare admise pentru «Măsura 2 – Granturi pentru capital de lucru destinat IMM-urilor».
În ceea ce privește «Măsura 3 – Granturi pentru investiții» lucrurile stau la fel de rău. Peste 27.000 de mii de firme au cheltuit timp și bani degeaba pentru că întreg procesul se reia de la zero, după ce programul a fost suspendat în urma scandalului public al intervenției ministrului Năsui în sistemul informatic și al înscrierii dubioase în platformă a mii de firme cu acces la anumite informații în ultima zi (aspecte cercetate de DNA).
Prin urmare, iată că fiecare zi care trece cu domnul Năsui la Ministerul Economiei adâncește și mai mult criza economică și dovedește incapacitatea acestuia de a gestiona economia țării, aspecte semnalate cu îngrijorare de PSD, în repetate rânduri, și precizate pe larg în moțiunea depusă la Senat.”
Pe zi ce trece, guvernarea actuală – în care a fi ageamiu în politică și administrație publică a devenit o calitate sine qua non – își demonstrează amatorismul, lipsa de soluții și aroganța, nepriceperea în administrarea problemelor țării nefiind depășită decât de lipsa de empatie cu poporul care a făcut greșeala de a-i aduce la cârma țării…