Tânăr găsit decedat lângă o maşină răsturnată, pe un drum din Olt
Producerea unui grav accident de circulaţie a fost anunţată joi, 25 februarie 2021, pe un drum din judeţul Olt. Un tânăr în vârstă de 20 ani şi-a pierdut viaţa.
Apelul la 112 prin care se anunţa că o maşină este răsturnată pe DJ 643, pe raza localităţii Şopârliţa, a venit la ora 4,30, însă poliţiştii urmează să stabilească la ce oră s-a produs efectiv evenimentul. O maşină condusă de un băiat de 20 ani, din Şopârliţa, s-a răsturnat în zona unei curbe periculoase, trupul băiatului fiind găsit lângă maşină.
Trupul neînsufleţit al băiatului a fost transportat la morgă pentru necropsie, poliţiştii continuând cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs acest eveniment.
Băiatul decedat este Lucian Mară. Acesta era membru al echipei locale de fotbal, pe contul de Facebook/Speranţa Şopîrliţa fiind postat mesajul despre moartea tânărului. „Cu tristeţe în suflet va anunţăm că tânăra noastră speranţă fotbalistică MARA LUCIAN a decedat în această dimineaţă! Transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate 😢⚽”
Sursa: http://ziare.eclub.ro/