Actualitate

Filiala Dolj a Pro România se gândește la viitorul conjudețenilor

O inițiativă cu „bătaie” pe termen lung poate fi găsită pe pagina de Facebook a președintelui filialei doljene a partidului Pro România, deputatul Florin Stancu: un sondaj online pentru alegerea, de către cetățenii Doljului, a celor mai importante 3 proiecte care să fie prioritare pentru viitoarea conducere a județului.
După cum postează domnul deputat, acest lucru poate fi făcut astfel: „Intrați pe grupul – Prietenii Județului Dolj – și alegeți https://www.facebook.com/groups/1235085159855935/
De asemenea, v-aș fi extrem de recunoscător dacă ați putea ajuta cu promovarea sondajului pe canalele de care dispuneți. Astfel, cât mai mulți doljeni ar afla de el. Adaug alăturat câțiva pași care ar putea fi utili:
• Intrați în grup și invitați prietenii dumneavoastră să devină membri;
• Alegeți 3 proiecte care vi se par cele mai importante;
• Distribuți sondajul pe pagina dumneavoastră de Facebook;
• Propuneți proiecte la comentarii.
Împreună construim viitorul!”.
Iată că, în comparație cu partidele mari, Pro România se mișcă mult mai repede, lucru care poate să fie un atu în fața alegătorilor în cele două campanii electorale din acest an…