
Candidata PSD la funcția de primar al comunei Stoina, Ioana Bușe, își reamintește cu drag realizările din vremea când conducea primăria… În 2008, s-a început cu lucruri mărunte, dar utile, foarte urgente. Apoi s-a pus accent pe învățământ: școlile au fost reabilitate. Infrastructura a fost un alt obiectiv prioritar, construind drumuri dar și podul de peste râul Amaradia din satul Toiaga. Bisericile au fost împrejmuite, s-au reparat acoperișuri, s-au făcut copertine pentru oamenii care vin cu pomeni. A inițiat proiectul aducțiunii de apă, iar acum s-a extins rețeaua de apă în jumătate din comună. Rețeaua de gaze, care nu era decât pe linia principală, s-a extins și la școală, și la biserică la Ciorari (sat care are toate utilitățile, mai puțin canalizare, dar urmează și aceasta). Iluminatul public s-a modernizat iar economia făcută a fost substanțială. Nici activitatea culturală nu a fost uitată: s-a refăcut căminul cultural, s-a inițiat o formație de dansuri bazată pe copii, s-a făcut Festivalul Mărțișoarelor Folclorice, s-au jucat diverse piese de teatru pe scena căminului cultural, se permanentizase sărbătoarea lui Moș Crăciun, care oferea daruri copiilor, iar de 8 septembrie avea loc tradiția hramului localității. S-a făcut singurul Muzeu al Mărțișorului din România, care a adus multe felicitări, chiar și de peste hotare, inclusiv din partea doamnei Merkel.
Dar mai sunt multe lucruri de făcut, după cum menționează Ioana Bușe. Astfel, se vor face demersuri pentru reabilitarea bisericii-monument din Păișani pe fonduri europene, pentru rezolvarea aducțiunii de apă pentru cealaltă jumătate de comună, se va lucra la extinderea rețelei de gaze pentru restul comunei. Va urmări valorificarea din punct de vedere turistic a celor două cetăți geto-dacice de pe teritoriul comunei și va ajuta pe cei plecați să revină acasă, să-și reia activitățile agricole, sprijinindu-i chiar să ia fonduri europene. Tot în acest context, vom sprijini construirea unui depozit de legume-fructe.
Cu toate că activitatea petrolieră s-a stins și nu mai poate sprijini dezvoltarea comunei, urmează acum trecerea cu motoarele în plin la accesarea fondurilor europene…