Forța murdară a sindicatelor

O dată instaurată o ordine (dezordine), într-un anumit domeniu, la un moment dat, totul pare a fi normal, firesc, ca și cum altcumva nici nu se poate, sau nu are nici un sens de a mai încerca o altă alternativă, la starea de fapt. Referitor la sindicatele din minerit și energie, la fostele dar totuși actualele sindicate, se poate spune că ele își depășiseră de mult și cu mult, atribuțiunile. Deși păreau, sau mai bine spus, voiau să pară a fi niște adevărate apărătoare ale drepturilor muncitorești, și doar atât, situația nu a stat deloc așa, nu stă nici acum, fiind foarte puțin probabil de a sta și în viitor. Pe lângă atribuțiunile firești, sindicatele și-au diversificat atribuțiunile, devenind adevărate forțe, și în domenii în care nici măcar nu trebuiau să se implice. Dacă nu ele, în ansamblul lor, cel puțin liderii formațiunilor sindicale, din diferitele sectoare de activitate. Astfel, liderii de sindicat, la unison sau independent, s-au implicat în arealul politic, influențând ori de câte ori a fost cazul, alegerile locale, parlamentare sau chiar prezidențiale. Au fost cazuri chiar și de convertire ale unor lideri de sindicat, în parlamentari, bineînțeles cu ajutorul sindicatelor pe care le coordonau direct sau indirect, așa cum cunoaștem cazuri și din Gorj. Dar cele mai frecvente cazuri de „diversificare de activități” și implicare crasă a sindicaliștilor, a fost cea în afaceri. Cu statul sau nu. Influența lor a fost una majoră, asupra conducerilor care s-au perpetuat tot prin girul sindical, iar orice director uns pe post, nu prea avea cum să miște în front. De aici… Un fapt deosebit de grav, care se instalase în interiorul sindicatelor, era acea psihoză, acea teamă indusă, de a nu cârti în fața liderului sau la adresa liderului. Se ajunsese la teama că riscul de a rămâne fără locul de muncă, vine dinspre lideri. Nu mai vorbesc de faptul că a trebuit și trebuie încă, să stai cu frica-n oase, că te schimbă, că te mută, că te spulberă, că te mătrășește … Forța liderului în raport cu muncitorimea, este una iluzorie. Ori e una murdară, chiar jegoasă, ori inexistentă! Liderul sindical ar trebui să fie perceput un permanent slujitor, în relația cu muncitorul, nu un tiran! Muncitorul nu percepe sau nu-i vine să creadă, că el, de fapt e mai puternic decât un lider! Ca putere, liderul este un fel de ciuri-buri, în fața muncitorimii, fiindcă forța aparține celor mulți! Mulțimea a trântit la pământ, forțe mari, precum clanul Ceaușeștilor, darămite un terchea-berchea de lider sindical …  Marea majoritate a liderilor din sindicat, ajung la abuzuri, iar mai apoi, putând ajunge și pe la bulău … Chiar și acei „liderași” se împăunează că sunt cineva, acționând împăunați, infatuați și plini de ei, în timp ce ar trebui percepuți ca un fel de „pielea pulpii” … Mari sau mici, își rezolvă interesele, foarte simplu și rapid, chiar și cele edilitar-gospodărești, având oameni la dispoziție. Cum spuneam, omul, necunoscându-și puterea, în raport cu acel hârli-bârli, de lider, merge supus, oriunde, umilindu-se în ultimul hal. Aceste lucruri jegoase se cunosc. Nu trebuie uitat un lucru: LA O ADICĂ, FORȚELE STATULUI SE ALĂTURĂ CELOR MULȚI! INCLUSIV A 4-A FORȚĂ, PRESA!