Hai, că se poate și la Filiași!
Ultima noutate cu privire la scandalul de la Școala Gimnazială Filiași o reprezintă faptul că, în urma conflictului, conducerea Inspectoratului Școlar Județean și-a dat demisia, atât Inspectorul Școlar General, prof. Alexandru Gîdăr, cât și Inspectorul Școlar General Adjunct, prof. Claudiu Doru Crăciunoiu-Duță. Aceștia au văzut că nu au reușit să rezolve o problemă majoră a unei unități de învățământ din zona lor de acțiune și că acțiunile pe care le-au întreprins, în loc să fie soluția, au făcut chiar mai rău, punând gaz pe foc, inflamând tot mai tare relația dintre IȘJ Dolj și părinții elevilor, dar și profesorii din Școala Gimnazială Filiași.
Deși, în priceperea lor managerială, inspectorii de la IȘJ Dolj au venit cu numirea ca nou director a profesorului de Istorie Dan Dinu, acesta a menționat că, fără fostul director, profesorul Alin Mondescu, pe funcția de director adjunct, nu va rămâne în funcție.
Văzând eșecul tuturor încercărilor lor care lovea tocmai în priceperea lor managerială, Gîdăr și Crăciunoiu-Duță au demisionat în fața rezistenței, a dârzeniei celor din Filiași care își apărau drepturile!
Iată un lucru pe care ar trebui să-l ținem minte cu toții, o lecție predată de profesorii Școlii Gimnaziale Filiași cu susținerea părinților elevilor care și-au dorit ce e mai bine pentru copiii lor: FĂRĂ LUPTĂ NU EXISTĂ DREPTURI! Căci, după cum s-a văzut o dată-n plus, MEREU se va găsi cineva care să-ți fure drepturile, care să se instaleze ca dictator ce pedepsește orice crâcnire împotriva despotismului, împotriva cizmei care apasă pe gât!
Felicitări profesorilor și părinților care au rezistat asaltului dictatorial al liberalilor parașutați ca șefi unei importante unități din sistemul educațional! Iată că, așa cum am fost învățați – dar, din păcate, majoritatea am uitat sau am devenit prea comozi –, unirea face puterea iar dârzenia face diferența!
Încă o dată, felicitări celor din Filiași pentru lecția oferită!
Partea proastă este, însă, că lupta celor din Filiași nu s-a încheiat, întrucât revendicarea lor nu a fost satisfăcută: deși a căzut o parte din conducerea IȘJ Dolj, ex-directorul Alin Mondescu nu a fost încă repus în funcție! Colac peste pupăză, cel care le oferise celor din Filiași o mână de ajutor, s-a dovedit că, de fapt, își urmărea doar propriile interese – căderea lui Gîdăr. Văzându-se cu sacii-n căruță, sindicalistul Rada, de la Uniunea Sindicatelor Independente din Învățământ, face o notificare către Primăria Craiovei prin care anunță că „suspendă acțiunea aprobată, în data de 10.09.2021, ca urmare a schimbării conducerii IȘJ Dolj”! Deci sindicalistu’ sufletului s-a folosit, cu o lipsă de tact pe care nu am dori-o să existe în Ministerul EDUCAȚIEI, de necazurile celor din Filiași ca de o măciucă pentru a-și rezolva EL conflictele cu conducerea IȘJ Dolj, după care îi lasă-n baltă pe necăjiți, el își ia tălpășița precum politicienii de doi bani, își pune coada pe spinare și se extrage din problemă, făcând pe niznaiul, iar mai departe „Bonjour popor! Ne mai vedem și nu uitați să ne votați!”…
Așadar, după a NOUA zi de luptă pentru drepturile copiilor de la Școala Gimnazială Filiași de a avea parte de un învățământ de calitate, s-a câștigat o bătălie, dar războiul încă nu s-a terminat…