LA PESCUIT
Pescuind, în râul galeş, doi pescari spuneau la glume, Despre una, despre alta, despre câte sunt în lume. Aveau şi
Read MoreZiar fondat și condus de Nelu Pochea
Pescuind, în râul galeş, doi pescari spuneau la glume, Despre una, despre alta, despre câte sunt în lume. Aveau şi
Read MoreUn student „burduf de carte”, cică „fără adversar”, S-a oprit, în drum spre casă, de vorbă cu un măgar. Ei
Read MoreCând să se-nsoare berbecul, c-o oiţă tinerică, Lupul luă pe mobil pe lânosul ginerică: – Măi băiatule, ascultă, fii atent
Read MoreStând singură-n padoc, şi rumegând nervoasă, O capră, de o vreme, părea din minte scoasă. Făcuse socoteala că mult, prea
Read MoreO curcă „socotită”, „mondenă”, „cizelată”, Zicea spre altă curcă ce îi era cumnată: – Priveşte cumnăţico spre tăfăloaga raţă, Ce
Read MoreCând se însură cocorul, Se lăsă cu nuntă mare, Căci invită tot poporul; Soţ şi soaţă, fiecare. Se împărţiră de
Read MoreN-ar fi mers Tanţa la doctor, nu-şi făcuse niciun plan, Dar o tot bătea la cap, Tache-al ei, de fel,
Read MoreCa orice copil modern, năzdrăvan, ţâfnos, teribil, Gigeluş plasa şi el „babalâcii”, în penibil. N-asculta nici pe-„al bătrân”, n-asculta nici
Read MoreLarisa, Leni, Emil, Împreună cu Ilie, Un băiat mereu util, Au mers la cules de vie. Aveau cu ei o
Read More