Frământări

DISTONOCALMUL ARUNCAT

Tudor Barbu, senatorul-distonocalm, va avea de ales în cel mai scurt timp: ori se demite, ori va fi demis. Şmecherul de Bucureşti ar fi ajuns la concluzia că gorjenii  sunt fraieri, încă din momentul în care i-a păcălit, alegându-l senator. Recent, după cum…


INTERVENŢIE DE RĂSUNET MONDIAL, A POLIŢIEI

  După ce au intrat în ruşine şi în vizor, vizavi de îngăduinţa de care au dat dovadă la tăierea milioanelor de hectare de pădure, poliţaii români au dovedit în sfârşit, meserie, implicare şi responsabilitate în rezolvarea unui caz de ilegalitate, care a…


PISICĂ ÎN CAPTIVITATEA ANAF

După ce au rezolvat toate ploblemele în Gorj, inspectorii ANAF au trecut şi la rezolvarea celor din Mehedinţi. Astfel, zeloşii inspectori au trecut la închiderea unui magazin din Drobeta Turnu Severin. Poate că nu au făcut un lucru rău, dar partea proastă este…



(B)OIERU DE PRIGORIA

  Văzând ” că nu mai merge cum mergea ” primarul din Prigoria a dat de veste că se va ocupa numai de ciobănie. El, cioban a fost şi până acum , dar a mai fost şi primar, însă începând de la vară…


ORĂȘENII DE PE ULIȚE

După ce s-au zbătut ca apa de mal să se facă din ţărani, orăşeni,  acum din poziţia de orăşeni se zbat în hai draci, să se facă iar ţărani. Cu sau fără voia cetăţenilor, dar mai mult fără voie, unii primari au făcut…


ROMÂNU’ ÎN LUPTĂ CU PORCU’

Referirea nu este făcută la luptele dintre vânători şi mistreţi, sau mai bine zis, dintre braconieri şi mistreţi. Această categorie de vânători ilegali, recurg la metode demenţiale de a prinde porci. Fie ei mistreţi sau domestici. De care-o fi, ce-o da în laţ….


MIŞCAREA POPILOR

  Se pare că nici Bănel Nicoliţă nu s-a mişcat atât de iute şi de eficient, în teren, aşa cum s-au mişcat popii, în cele două tururi de făcut bani cu … duiumu’! Imediat de după Sf, Nicolae, au intrat în antrenament (oficial),…


101 APOCALIPSE

În conformitate cu studiile făcute de către „specialiştii” români, dar şi cu statisticile europene şi mondiale, ţara noastră este una a apocalipselor, aici preconizându-se o apocalipsă la trei zile. Bine, sunt şi perioade în care apocalipsele se anunţă că se ţin lanţ, de…


MAREA NENOROCIRE

  Discutau la un pahar, Tramaladă şi cu Mumă, Despre mari nenorociri, mai făceau şi câte-o glumă. Zicea Mumă: -Bă, la iarnă va fi o zăpadă mare, Ce va înfunda şi case şi a dealului spinare! Vom rămâne în nămeţi, ne va cuprinde…