Actualitate

Voluntari în ajutorul bătrânilor: „Oamenii vor alimente de bază, deşi nu se aşteaptă să le mai găsim în magazine”

După modelul marilor oraşe, tineri inimoşi din alte zone ale ţării le-au urmat exemplul în a-i ajuta în mod special pe bătrânii care au nevoie de sprijin în plină pandemie de coronavirus.
Tot mai multe persoane, ONG-uri, antreprenori, mai ales în oraşele mari s-au mobilizat şi cu ajutorul voluntarilor au pus la punct o adevărată reţea menită să-i ajute, prin aprovizionare cu alimente de bază, pe cei izolaţi din cauza coronavirusului, sau persoanele vulnerabile precum: bătrânii, gravidele şi bolnavii.
Un astfel de proiect a fost demarat şi în Voineasa şi Horezu, din judeţul Vâlcea, unde două asociaţii au înfiinţat grupuri de sprijin.
În Horezu, spre exemplu, organizatorii şi-au propus nu doar să livreze produse şi medicamente, ci şi să ofere tratamente medicale la domiciliu: monitorizări, injecţii intramusculare şi intravenoase etc.; terapia singurătăţii sau consiliere psihologică, precum şi împrumuturi de cărţi, manuale, culegeri.
La Voineasa, voluntarii vor să amplaseze în magazinele şi farmaciile din staţiune aparate pentru dezinfectarea mâinilor.
În cazul cumpărăturilor, fiecare beneficiar plăteşte doar contravaloarea acestora, transportul şi celelalte detalii logistice fiind gratuite.
La Horezu, Asociaţia Nadia Duca a organizat un grup de sprijin la care au aderat mai mulţi voluntari, unii permanenţi, alţii, în funcţie de cerinţe şi de zonele în care este nevoie de prezenţa lor. Grupul are doi operatori, Daria şi Alexandru, care preiau solicitările şi le repartizează mai departe voluntarilor.
„Cred că, în momentele de acest gen, solidaritatea este cea mai importantă. Sunt atât de mulţi oameni care trebuie să ştie că nu sunt singuri, chiar dacă nu au pe nimeni aproape. Suntem noi, ca să-i ajutăm! Voluntarii vin, în principiu, în sprijinul seniorilor din Horezu. Ajută făcând cumpărături, plătind facturi sau orice alte comisioane pentru care ar fi necesară deplasarea. N-am avut nevoie să ne facem reclamă. Am anunţat ce intenţionăm să realizăm, în urmă cu două săptămâni, aproximativ, pe reţelele de socializare, şi reacţia a fost imediată. Au început să ne sune tineri – copiii sau nepoţii celor care au nevoie de ajutorul nostru – care nu se află alături de părinţii şi bunicii lor, sunt plecaţi. Aşa s-a aflat foarte repede despre noi. Imediat s-a dus vestea”, explică Daria cum a început lecţia omeniei în Horezu.

„În schimbul serviciului de livrare, primim doar sincere mulţumiri”

Prin intermediul rudelor, voluntarii au intrat apoi în legătură cu cei care aveau nevoie de ajutor: „Ne-au dictat lista de cumpărături, iar voluntarii noştri săritori s-au dus la domiciliul lor cu cumpărăturile, bonul sau chitanţa. În schimbul serviciului de livrare primim doar sincere mulţumiri. Lumea, în general, are nevoie de alimente de bază: făină, ulei, zahăr… Interesant de remarcat este faptul că, în mare parte, nici nu se mai aşteaptă să le găsim, iar mesajele pe care le primim sună cam aşa: «Aş dori un kilogram de făină, dacă mai găsiţi». Chiar dacă au mare nevoie de ele, cumva nici nu mai speră să le primească”, menţionează Daria.

„Mulţi bătrâni au nevoie de tratament la domiciliu”

Colegul ei, Alexandru, mărturiseşte: „Am observat că din listele de cumpărături lipsesc în general fructele sau legumele. Nu pot să vă spun exact de ce. Poate au din propria gospodărie, dar din ce am observat nu consumă. În schimb, preferă mai degrabă o ciocolată cu fructe. Fie poate pentru că nu au această mentalitate, precum tinerii, de a consuma cât mai sănătos, multe fructe şi legume, fie nu-şi permit, acestea fiind destul de scumpe, faţă de alimentele de bază. Am avut cazuri în care oamenii au solicitat tratament medical la domiciliu, şi m-am dus cu o doamnă asistentă, care a făcut perfuzii acasă, spre exemplu. Ne-am gândit ca, în acest mod, să nu mai aglomerăm inutil spitalul şi să-i protejăm în acelaşi timp şi pe oameni”.

Primari, pe lista voluntarilor

Vestea despre voluntarii din Horezu s-a răspândit rapid, încât a fost cerut ajutorul şi pentru comunele învecinate: „Ne-a sunat nepoata unei doamne din Costeşti, aceasta din urmă fiind în vârstă şi singură. Am căutat un voluntar din această localitate care să ne ajute, şi, în final, am înţeles că cineva din conducerea Primăriei, chiar primarul sau viceprimarul, s-a oferit să devină la rândul său voluntar, a făcut cumpărăturile şi i le-a dus persoanei respective. În alt caz, o doamnă gravidă din Horezu ne-a cerut ajutorul. A înţeles că este mai bine în starea dumneaei să stea în casă, şi am făcut noi cumpărăturile în locul său”, a mai povestit Daria.
La Horezu, iniţiativa a plecat de la o problemă a sistemului medical: „În cadrul spitalului ajungeau în ultima perioadă tot mai mulţi bătrâni care aveau nevoie de diverse tratamente şi, în acest fel, se expuneau şi mai mult acestui virus. Încă dinainte de a se impune carantina totală, ne-am gândit că tratamentul la domiciliu ar fi în primul rând mult mai facil, şi apoi, în acest mod, se elimina şi riscul uriaş la care se supuneau fără voie. Mai ales că spitalul a ajuns să fie tot mai aglomerat”, completează Alexandru.

Măşti faciale, donate tuturor celor care muncesc

Voluntarii din Horezu chiar le recomandă oamenilor să nu mai stea prea mult în faţa televizoarelor, ca să evite panica şi isteria create la nivel global şi îi îndeamnă să profite de aerul curat şi de faptul că stau la curte, mare majoritate dintre ei.
Lista generoasă de activităţi pe care grupul de sprijin s-a angajat să le presteze a fost alcătuită cu ajutorul voluntarilor, printre care se află inclusiv personal medical. Până acum, voluntarii din Horezu au ajutat zeci de persoane.
Şi, cum au primit sprijin şi de la alte asociaţii, cum măştile faciale nu se mai găsesc pe nicăieri, au dat comandă unui atelier de croitorie şi au început să le împartă în mod special la instituţiile şi firmele din oraş, pentru cei care încă sunt în câmpul muncii: „O mască facială nu ne fereşte de o eventuală infectare, dar cu siguranţă reuşeşte să diminueze transmiterea virusului! În acest scop, persoanele cu risc epidemiologic, precum poştaşii, casierii, vânzătorii, pieţarii, curierii, distribuitorii din panificaţie etc. trebuie să poarte în această perioadă mănuşi şi mască facială. Asociaţia Nadia Duca Horezu va distribui începând din 25 martie, 500 de măşti categoriilor de mai sus. Măştile au fost achiziţionate şi donate Asociaţiei Nadia Duca Horezu de către românii care trăiesc şi muncesc in Italia, organizaţi în Asociaţia Rumeno Cuore şi Diaspora Civică impresionaţi de cea ce se întâmplă în Italia. Prietenii noştri ne roagă să avem grijă de noi, să stăm acasă şi să ne protejăm!”, au anunţat organizatorii pe reţelele de Facebook. Grupul de sprijin poate fi contactat atât pe pagina de Facebook a asociaţiei cât şi la telefon: Daria: 0787.713.617 şi Alexandru: 0743.479.332.

Kiss FM, alături de „Descoperă Voineasa”

În staţiunea montană din nordul judeţului Vâlcea, Asociaţia „Descoperă Voineasa” a primit ajutorul preţios al celor de la Kiss FM care s-au oferit pro bono să poarte mesajul lor în eter, pentru toţi cei care se află în zona montană din Vâlcea, Argeş şi Sibiu şi Hunedoara, astfel încât cei care au nevoie de ajutorul voluntarilor să afle pe care „aerului” cum pot lua legătura cu ei.
Sub sloganul „Staţi acasă! Facem noi cumpărăturile pentru voi”, grupul de sprijin şi-a anunţat iniţativa tot pe Facebook.
„Noi am început activitatea propriu zisă în ziua instaurării carantinei totale (25 martie – n.r.), când s-a impus izolarea la domiciliu a tuturor persoanelor în vârstă. Şi să ştiţi că lumea chiar pare că a înţeles ce se întâmplă, fiindcă străzile sunt goale, maşinile nu prea mai circulă. Deocamdată am avut două persoane care ne-au cerut ajutorul, dar suntem convinşi că încet, încet, numărul va creşte şi vor fi mult mai mulţi oameni care vor avea nevoie de noi. Suntem echipaţi corespunzător, cu măşti şi mănuşi, ca să ne protejăm atât pe noi cât şi pe cei cu care intrăm în contact. La nevoie avem chiar şi combinezon pentru protecţie, dacă situaţia o va impune”, povesteşte Sorin Oprescu, preşedintele şi fondatorul Asociaţiei „Descoperă Voineasa”.

„Lăsăm totul la poartă şi le recomandăm să arunce plasele”

Iniţiativa, şi în acest caz, a fost demarată în urmă cu două săptămâni de membrii asociaţiei, unii dintre ei care nu mai locuiesc în staţiune, dar au încă rude aici. „Iniţial am dorit să facem un kit de protecţie pentru toată lumea, cu dezinfectanţi şi măşti, dar din păcate nu am reuşit, pentru că astfel de produse nu se mai găsesc pe piaţă. Aşa că ne-am decis să ajutăm bătrânii măcar în privinţa cumpărăturilor şi să-i sprijinim cu tot ce putem, ca să nu mai iasă din case. Nu avem deocamdată o situaţie, motiv pentru care am cerut-o de la primărie, cu persoanele peste 65 de ani, în principal cele singure. Primăria din Voineasa a desemnat deja doi angajaţi care se vor ocupa de acelaşi lucru. Le-am adus la cunoştinţă intenţia noastră şi faptul că, dacă au nevoie de ajutor, îl vom acorda cu mare bucurie, pentru că suntem conştienţi că vor fi din ce în ce mai multe cereri. Ne aşteptăm să ne ceară ajutorul cât mai mulţi oameni”, mai spune Sorin.
Nici în acest caz, voluntarii nu intră în contact cu beneficiarii: „Lăsăm totul la poartă şi le recomandăm să arunce plasele… Din câte ştiu, există şi la noi două persoane izolate la domiciliu, venite din afară, dar nu din zone roşii, care de altfel respectă măsura izolării la domiciliu”.

„Toată agoniseala am investit-o aici, ca să dezvoltăm zona”

La Voineasa Sorin şi soţia sa, Diana, sunt operatorii grupului de sprijin. Ei pot fi contactaţi la numerele de telefon: 0751.928.086 – Sorin şi 0755.356 374 – Diana. Cum voluntarii sunt persoane active, în câmpul muncii, şi-au stabilit dinainte modul în care vor urma să se achite de responsabilităţi, în aşa fel încât să nu aibă nimeni de suferit, prin rotaţie, sau în funcţie de disponibilitate. Asociaţia „Descoperă Voineasa” a fost înfiinţată în urmă cu doi ani, de mai mulţi tineri inimoşi care s-au întors acasă după ce au lucrat în afară, decişi să schimbe ceva în mentalitatea oamenilor, în modul de gestiona problemele. Ei au fost iniţiatorii unei ample campanii de curăţenie în zonă, dar şi a unor expoziţii de fotografie atât cu staţiunea montană de-a lungul istoriei cât şi cu amenajările hidro de pe Valea Lotrului. Acum, au în derulare un proiect cu cei de la Salvamont Vâlcea pentru a reface traseele turistice din Munţii Lotrului, de la Voineasa până la Obârşia Lotrului.
Sorin Oprescu, de 35 de ani, s-a întors în urmă cu 10 ani din Italia şi este un tânăr antreprenor în Voineasa, având o pensiune şi un centru de închiriere a echipamentului sportiv la Ski Resort Transalpina. „Toată agoniseala am investit-o aici, ca să dezvoltăm zona”.

Orice ajutor este binevenit: „Avem nevoie de dezinfectant”

Pentru a evita propagarea virusului, cele două grupuri de sprijin se organizează pe reţelele de socializare şi exclusiv online. Voluntarii îşi pun la dispoziţie resursele de timp, implicare, cunoştinţe, maşinile şi disponibilitatea de a le folosi în sprijinul comunităţii. Fiind vorba despre acţiuni de voluntariat, orice ajutor din partea oamenilor de bine sau a firmelor este bine primit: cu materiale de dezinfectare sau protecţie, cu fonduri oricât de mici.
Asociaţia „Descoperă Voineasa”, spre exemplu, are mare nevoie de dezinfectant. Caută o firmă de la care, fie prin donaţie, fie prin achiziţie, să poată obţine dezinfectant pentru mâini pe care să-l poată amplasa în magazinele şi farmaciile din localitate: „Am realizat două panouri, avem şi aparatele pentru dezinfectant mâini, dar nu găsim lichid la bidoane, pentru ca cei care vin la cumpărături să-şi dezinfecteze mâinile, atât la intrare cât şi la ieşire. Dacă am găsi o firmă în Vâlcea, care produce / comercializează asemenea produse, ar fi minunat.”

Sursa: http://ziare.eclub.ro/