Actualitate

Izolarea bagă copiii şi tinerii în depresie: „Nu mai au motivaţie nici să se întâlnească între ei”

Considerată cea mai bună strategie pentru a limita răspândirea SARS-CoV-2, izolarea în case se dovedeşte extrem de periculoasă şi poate duce la depresii grave. În aceste condiţii, părinţii au cerut ajutorul psihologilor
Psihologii şcolari din cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Olt spun că din ce în ce mai mulţi părinţi sună la telefonul destinat acestui scop şi cer ajutor, pentru că simt cum copiii lor îşi schimbă comportamentul. „Spun că au devenit apatici. Copilul nu mai are chef să intre la ore, nu mai are chef să socializeze cu nimeni. Efectiv îi văd altfel şi ei sunt altfel în relaţia cu copiii lor, ne-am schimbat cu toţii. Tocmai această lipsă de dorinţă de a face ceva e semnalul care îi pune pe părinţi în gardă. Îi sfătuim să încerce să se întâlnească cu rudele, cu prietenii apropiaţi, să ducă copiii în preajma altor copii de vârsta lor. Să socializeze, să se joace şi să le interzică în perioada acestor întâlniri telefoanele, efectiv copiii să se joace. Să le cumpere jocuri fizice prin care să interacţioneze“, spune Loredana Stroiuleasa, care semnalează chiar dezinteresul adolescenţilor şi tinerilor pentru întâlnirile de grup. „Faptul că înainte se întâlneau şi-şi făceau proiecte comune, profesorii le dădeau astfel de proiecte, stimula socializarea. Era interacţiune, era altceva. Acum pur şi simplu le lipseşte motivaţia. Nu mai au motivaţie nici să se-ntâlnească ei între ei. Ei nu mai interacţionează. Se întâlneaua la şcoală şi-şi făceau program pentru după-amiază, veneau la meditaţii, şcoala determina şi alte activităţi sociale, exista un lanţ“, a explicat psihologul.

„Ca un animal ţinut în cuşcă, când îi dai drumul nu ştii cum reacţionează“

„Mulţi copii au făcut depresie. Au fobii, încă nu le conştientizăm, nu mai au motivaţie nici să se întâlnească între ei. Le vom conştientiza când va începe şcoala şi când vor fi nevoiţi să meargă la şcoală. Şi atunci nu vor mai dori să meargă la şcoală, vor avea reacţii ciudate, reacţii violente poate … Ca un animal ţinut în cuşcă, când îi dai drumul nu ştii cum reacţionează, unii nu vor reacţiona bine“, explică psihologul şcolar. Dacă elevii din clasele mici le spun consilierilor că îşi doresc să se întoarcă în bănci, cei mari deja s-au obişnuit cu „relaxarea“. „Şi-au pierdut motivaţia pentru orice, «de ce să mai intru, şi-aşa nu rezolv nimic cu şcoala asta online, asta e o prostie». Pe de altă parte, s-au obişnuit cu această comoditate. Imaginaţi-vă că sunt copii care nu văd cu zilele decât părinţii, nu e OK“, spune Stroiuleasa. Şi consilierea are limite atunci când, din cauza contextului, se realizează tot online sau telefonic. „Noi încercăm să intrăm cu ei după orele online, când deja sunt obosiţi de stat în faţa calculatorului, mai sunt şi părinţi, fraţi, bunici, îţi distrag atenţia, plus că nu e el la fel de deschis, plus că nu interacţionezi direct cu copilul, apare o barieră, e greu să o îndepărtezi“, mai spune psihologul, explicând că ar fi bine să încurajăm interacţiunea copiilor noştri cu prietenii reali. Pe fondul unei sensibilităţi şi al acestei nevoi reale de comunicare, de afecţiune chiar, a apărut, potrivit psihologului, şi „fenomenul“ profu.online, demersul îngrijorător, dar şi greu de înţeles de către adulţi, al lui Alexandru Cumpănaşu. „El a venit pe un teren deja sensibil şi mă gândesc că tot făcând un sondaj de opinie în rândul copiilor a ajuns la asta“, a mai spus psihologul.

Sursa: http://ziare.eclub.ro/stiri/