Actualitate

Explicaţiile profesorului de religie în grija căruia se aflau copiii ţinuţi în frig şi nemâncaţi la Alba Iulia

Elevii din Dăneasa-Olt s-au întors acasă din excursia la Alba Iulia, unde nu au avut nici cazare, nici masă. Profesorul de religie avea acordul părinţilor pentru deplasarea la festivitatea Centenarului.
Grupul de elevi de la Şcoala Dăneasa, judeţul Olt, s-a întors cu bine acasă după peripeţii care au însemnat statul în frig ore întregi, plimbatul prin mall ca să nu îngheţe şi chiar o criză de slăbiciune pentru un elev căruia i s-a făcut rău. Profesorul de religie care a organizat excursia, Ionuţ Bobea, a declarat, pentru Ştirile Pro Tv, că avea acordul părinţilor pentru această deplasare în condiţii vitrege. El a precizat că a stat cu copiii în catedrală să se adăpostească de frig, apoi s-a plimbat cu ei în mall să se mai dezmorţească. Autorităţile din Alba au decis preluarea copiilor şi adăpostirea lor într-un cămin-internat unde li s-a asigurat cazare şi o masă caldă, până la întregirea grupului. Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt va cerceta condiţiile în care a fost organizată excursia de la Centenar, în Alba Iulia.

Sursa: http://ziare.eclub.ro