Actualitate

DE 70 între Turnu Severin şi Orşova, coşmarul şoferilor. Când vor începe lucrările

Tronsonul de drum între municipiile Drobeta-Turnu Severin şi Orşova de pe Drumul European 70 este o adevărată probă de răbdare pentru şoferii care trec prin zonă din cauza traficului infernal.
Circulaţia va fi însă de coşmar, când drumarii vor începe în câteva zile, atunci când vremea le va permite, lucrări de asfaltare pe mai multe viaducte. Mai exact, până pe data de 30 mai a.c., de la ora 18:00, pe DN6 Drobeta-Turnu Severin – Orşova, la kilometrul 358+268 viaductul Tarovăţ, kilometrul 358+518 (viaductul Jupalnic) şi kilometrul 362+664 (viaductul Valea lui Stan) se vor executa lucrări de asfaltare. Poliţia anunţă că traficul se va desfăşura dirijat prin intermediul piloţilor şi/sau indicatoare. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să sporească atenţia la volan şi să reducă viteza în zona lucrărilor semnalizate.

Sursa: http://ziare.eclub.ro