Actualitate

Aproape toţi deţinuţii încarceraţi la Turnu Severin au votat pentru Parlamentul European şi la referendum

În cele două secţii ale Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin, adică cea din municipiu şi cea de la Vânjuleţ, din totalul de 370 de deţinuţi şi-au exprimat intenţia de a vota aproape 280, din cei 285 aveau dreptul legal de a vota.
Conform celor declarate de purtătorul de cuvânt al instituţiei, un număr de 282 de deţinuţi şi-au exprimat intenţia de a vota candidaţii pentru Parlamentul European şi 280 de deţinuţi au votat pentru referendum. La Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, un număr de şase persoane au cerut să voteze şi a fost solicitată urna mobila.

Sursa: http://ziare.eclub.ro