Acțiune contra contrabandei cu ţigări în Turnu Severin
Casele mai multor contrabandişti din Drobeta Turnu Severin au fost luate la puricat de poliţiştii de frontieră la acest sfârşit de săptămână. Oamenii legii au descoperit peste 1.000 pachete cu ţigări, în valoare de aproximativ 13.000 de lei, care urmau să fie comercializate pe piaţa neagră.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului de Prevenire şi Combatere a Migraţiei Ilegale şi Infracţionalităţii Transfrontaliere au organizat duminică, 16 septembrie, la ora 8:45, mai multe percheziţii domiciliare în Drobeta Turnu Severin, în baza unor informaţii deţinute despre o persoană suspectată că se ocupă cu traficul de produse accizabile. Astfel, într-una din locaţii, a fost depistat T.M., în vârstă de 18 ani, care depozitase cantitatea de 1.060 de pachete cu ţigări diferite mărci, fără marcaje fiscale. Tânărul se pregătea să ridice o parte din ţigări, acesta declarând că intenţiona să le comercializeze ulterior pe piaţa neagră de desfacere din municipiul Drobeta Turnu Severin.
Ţigările descoperite în urma percheziţiilor au fost confiscate, iar bărbatul a fost reţinut pentru o durată de 24 ore, în cauză efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Sursa: http://ziare.eclub.ro